4.5 out of 5

Pachet 6 sticle Kolna-Cadarcă

(O recenzie client)

Vin roșu specific podgoriei Miniș cu o culoare roșie rubinie cu reflexe albăstruie, bogat în polifenoli tanici cu o aromă de amestecuri de condimente cu caractere gustative și olfactive specifice deosebite față de celelalte soiuri roșii. Vinul preferat al Curții Imperiale Austriece ce a pus amprenta pe Podgoria Miniș fiind recunoscută de mult și peste hotare. Elegant, cu taninuri rafinate, ușor acidulat, bogat în zinc asimilabil insinuind vinului caractere afrodisiace.

Gama de vinuri Balla Geza Selection de acum poartă numele de Kolna. Colnele, aceste structuri unice au fost clădiri de diferite dimensiuni în apropierea sau chiar în mijlocul plantațiilor de viță de vie în zona Miniș. În perioada de glorie a colnelor, acestea au avut o forță de coeziune în comunitate. Cele aproape două mii de colne și viața comunității în jurul acestora au făcut parte integrantă din viața Minișului, precum Cadarca, vinurile purpurii închise, dealurile stâncoase, solul vulcanic sau climatul. Ele simbolizează latura umană a terroirului.

Pentru a sublinia această dimensiune umană a locului de origine, am ales pentru gama noastă de vinuri Selection o denumire care însumează într-un cuvânt istoria regiunii, relevanța viticulturii în viața comunității, forța de coeziune a acestora și, în același timp, este unul distinctiv, unic, un nume care simbolizează identitatea locală atât a noastră, cât și a vinurilor.

KOLNA este un cuvânt de origine sârbă și, deși clădirile care poartă numele au dispărut de-a lungul timpului, cuvântul trăiește în rândul comunității, indiferent de limbă, și este folosit exclusiv în regiunea noastră. Este la fel de unic ca și vinurile născute aici.

320,00 lei

Ambalăm impecabil, livrare Cargus. Ajunge la tine in 3 zile lucrătoare.

Suntem platforma cu cele mai multe crame din Transilvania.

Certificăm că acest produs este livrat direct din cramă, unde a fost îmbuteliat și depozitat in condiții optime, asigurând consumatorului o experiență completă a calităților acestuia.


Pairing:

Porc
Vită
Miel
Vânat
Curcan
Anul Recoltei

2018

Concentratie Alcoolica

13%

Gama

Kolna

Sortiment

Condiţiile deosebite ale podgoriei, microclimatul oferit de valea Mureșului, respectiv de înclinația pantelor și rocile vulcanice a formațiunilor de relief precum şi influenţa climei mediteraneene dau naştere unor vinuri roşii închise la culoare, corpolente, cu o eleganță extrasă din rocile vulcanice din zonă. Expunerea pantelor, în mare parte sudică sau sud-vestică, cât și favorabilitatea unor condiții climatice – cum e perioada lungă de vegetație, durata de strălucire a soarelui – ne oferă condițiile perfecte pentru a produce atât vinurile roșii specifice zonei, cât și vinuri albe sau chiar și vinuri spumante elegante.

1 recenzie pentru Pachet 6 sticle Kolna-Cadarcă

  1. Senior Gabi

    merita? da!

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *